Bun venit pe blogul meu! Mancaruri simple si usoare pe gustul tuturor...
Nu detin multe secrete ale bucatariei, insa imi place sa gatesc si fac totul cu pasiune. De altfel singurul meu secret cand gatesc este pasiunea cu care fac si cea mai simpla mancare.
Pofta buna orice alegeti sa gatiti din cele prezentate de mine mai jos!

marți, 26 februarie 2013

Lipii cu faina integrala umplute cu legume

E prima data ca fac lipii de casa si nu am luat o reteta anume ci am facut din aluatul de paine cu care, zic eu, ne putem juca oricum. Le-am umplut doar cu legume si au fost foarte gustoase si sanatoase.
Avem nevoie de:
Lipii
350 gr faina alba
150 gr faina integrala
350 ml apa calda
1 plic drojdie uscata
1 lingurita rasa zahar
1 lingurita rasa sare grunjoasa
2 linguri ulei de masline
Pentru uns:
ulei sau ulei de masline
seminte de susan
Umplutura:
sos mexican si sau sos chili
castravete
ridiche alba
praz
ardei rosu
dupa gust puteti adauga sare si piper
Punem drojdia la dospit in aprox 100 ml apa calduta amestecata cu zaharul.
Intr-un bol amestecam cele doua tipuri de faina si sarea.
Turnam drojdia dospita peste faina si amestecam usor adaugand treptat si restul de apa calduta. Framantam cu mana si spre final adaugam si uleiul de masline.
Aluatul obtinut e usor lipicios. Punem la dospit acoperit la loc cald timp de aprox 40 minute.
Impartim aluatul in 8 parti egale din care formam 8 bile pe care le lasam la dospit inca 20-30 minute.
Intindem apoi fiecare bila pe masa de lucru tapetata cu faina si folosind sucitorul.
Ungem suprafata fiecarei lipii cu putin ulei sau ulei de masline si presaram deasupra seminte de susan.
Punem lipiile in tava mare tapetata cu hartie de cop (incap cate doua) si dam la cuptorul preincalzit la 200-210 grade timp de aprox 5 minute.
Scoatem din cuptor si le asezam intr-un prosop.
Ungem lipiiile cu sos mexican si asezam in mijloc legumele taiate felii. Rulam lipia si servim.

duminică, 24 februarie 2013

Prajitura cu mousse de afine

Nu stiu la voi cum e, dar la noi nu prea e weekend fara ceva dulce. Si cum mi-am propus sa consum incet, incet fructele din congelator, a venit randul afinelor. Si cred ca am facut o alegere tare buna facand o prajitura insiropata, cu mousse de afine si glazura de ciocolata. Nu e foarte dulce, dar satisface din plin dorinta de a manca ceva dulce :)
Avem nevoie de:
Blat:
4 oua, 8 linguri zahar, 8 linguri faina, 4 linguri lapte, 4 linguri ulei, 1 plic praf de copt, un varf de cutit sare
Sirop:
150 ml apa, 1 lingurita esenta de vanilie, 2 lingurite zahar pudra
Crema:
170 gr afine, 2 linguri zahar, 1 lingurita amidon
10 gr gelatina granule, 50 ml apa
200 gr smantana pt. frisca, 1 lingura zahar pudra, 250 ml frisca lichida indulcita
Glazura:
100 gr ciocolata neagra, 50 ml apa, 2 linguri zahar 
Blat: Mixam albusurile spuma cu un varf de sare. Cand albusurile sunt tari, adaugam zaharul si mai mixam cateva minute. Apoi adaugam treptat mixand dupa fiecare: galbenusurile, laptele si uleiul. La final incorporam faina amestecata cu praful de copt.
Turnam compozitia intr-o tava (22/30 cm) tapetata cu hartie de copt si dam la cuptorul preincalzit la 175 de grade timp de aprox 25-30 minute. Scoatem din cuptor si lasam la racit.
Crema: punem gelatina la hidratat in 50 ml apa rece. Afinele le amestecam cu cele doua linguri de zahar si punem pe foc pana se topeste zaharul apoi adaugam amidonul si amestecam pana se ingroasa (2-3 minute).
Luam de pe foc si punem o lingura din compozitia de afine peste gelatina si amestecam bine. Adaugam apoi gelatina peste afine si omogenizam. Lasam la racit.
Intre timp mixam smantana pt frisca impreuna cu zaharul pudra si cu frisca lichida. Luam din aceasta compozitie aprox. 4 linguri pline si punem deoparte pentru ornat.
Peste frisca mixata turnam compozitia de afine si omogenizam cu mixerul.
Blatul il taiem in doua.
Pentru sirop amestecam apa cu zaharul pudra si cu esenta de vanilie.
Insiropam prima foaie de blat peste care cu o lingura punem crema, apoi nivelam cu un cutit.
Asezam a doua foaie si la fel insiropam.
Dam prajitura la frigider o ora dupa care scoatem si o portionam (eu am taiat 24 de cuburi).
Glazura: intr-un vas punem 50 ml apa si 2 linguri de zahar si punem pe foc lasand sa fiarba 3-4 minute. Luam de pe foc si adaugam ciocolata facuta bucati, amestecand pana se topeste ciocolata.
Punem cu o lingura ciocolata pe fiecare bucata de prajitura si nivelam.
Frisca pusa deoparte o punem intr-un pos si facem moturi pe fiecare cub in parte.
Dam prajitura la rece cateva ore inainte de a servi (ideal e sa stea peste noapte la frigider)
Sper ca v-am convins ca desi munciti putin la aceasta prajitura, merita totusi facuta pentru ca e delicioasa.

O duminica minunata sa aveti! 

sâmbătă, 23 februarie 2013

Painici umplute cu branza si ciuperci

Chiar daca eu nu mananc nici branzeturi si nici ciuperci, nu inseamna ca din cand in cand nu pregatesc preparate din aceste ingrediente. Painicile acestea umplute pot fi servite la micul dejun, cina sau ca aperitiv la diverse mese festive. 
Acem nevoie de:
300 gr faina alba
100 gr faina integrala
280 ml apa calda
1 plic drojdie uscata
1 lingurita rasa zahar
1 lingurita rasa sare
1 lingura ulei
Umplutura
150 gr ciuperci taiate (un borcan mic)
100 gr branza de burduf
Punem drojdia la dospit in aprox 100 ml apa calduta amestecata cu zaharul.
Intr-un bol amestecam cele doua tipuri de faina si sarea.
Turnam drojdia dospita peste faina si amestecam usor adaugand treptat si restul de apa calduta. Framantam cu mana si spre final adaugam si uleiul.
Obtinem un aluat usor lipicios pe care il lasam la dospit la loc cald, aprox. 40 de minute.
Intidem aluatul pe masa tapetata cu faina, punem faina si deasupra pentru a nu se lipi de sucitor. Cu o cana de diametru mai mare, decupam forme rotunde.
Pregatim doua boluri: in una punem branza de burduf si in cealalta ciupercile pe care le tocam inainte marunt.
Punem in fiecare cerc cate o lingurita cu varf branza de burduf si o lingurita cu varf ciuperci. Strangem marginile cercului spre mijloc si apasam cu degetele sa se lipeasca, apoi formam cu mana bile si le asezam cu partea adunata in jos intr-o tava unsa cu putin ulei. Procedam la fel cu fiecare.
Lasam bilutele sa mai dospeasca 20-30 de minute apoi dam tava la cuptorul preincalzit la 190 de grade timp de aprox 20-25 minute. Trebuie sa fie usor rumenite deasupra.
Le puteti servi calde sau reci. 

vineri, 22 februarie 2013

Mazare cu carnati

O mancare rapida si gustoasa cu mazare de gradina. Ce bine e cand deschizi congelatorul si gasesti bunatati naturale si gustoase, chiar daca sunt congelate sunt la fel de bune ca vara.
Avem nevoie de:
500 gr mazare congelata
250 gr carnati de plesoi (sau orice alti carnati doriti)
1 ceapa mare
3-4 linguri ulei
3 linguri pasta de gogosari cu rosii
100 ml suc de rosii
4 foi de dafin
sare si piper dupa gust
Curatam si spalam ceapa, o tocam marunt si o punem la calit intr-un vas (de aprox 2 l) cu ulei incins. Adaugam carnatii taiati bucati de 2-3 cm lungime.
Dupa ce s-au calit putin si carnaciorii, punem doua canite de apa si lasam la fiert.
In momentul in care fierbe apa adaugam mazarea congelata si lasam in continuare sa fiarba.
Dupa 10 minute adaugam pasta de gogosari, foile de dafin, sare si piper dupa gust.
Lasam pe foc inca 10-15 minute, practic pana boabele de mazare sunt fierte si a scazut apa.
Adaugam sucul de rosii si mai lasam 5 minute, dupa care oprim focul si servim.
 Pofta mare!

joi, 21 februarie 2013

Impletituri sarate

Impletiturile mele au la baza reteta painicilor Laugenbrot. Sunt foarte bune, mai ales daca va place sarat :). Simple, cu unt si un ceai, langa o mancare gatita, oricum ati servi aceste painici va asigur ca o sa va placa.
Avem nevoie de : 
500 gr faina alba
un plic drojdie uscata
1 lingurita rasa zahar
1 lingurita rasa sare
270 ml apa calduta
5 linguri ulei
Extra:
2 l apa
10 lingurite bicarbonat de sodiu
4 lingurite sare
+ sare grunjoasa pentru presarat
Punem drojdia la dospit in putina apa calduta (luam din cei 270 ml) amestecata cu o lingurita zahar, timp de aprox 10 min.
Cernem faina intr-un vas, amestecam cu sarea si facem un cerc in mijloc unde turnam apoi drojdia dospita. Adaugam treptat restul de apa calduta si uleiul si framantam cu mana pana obtinem un aluat elastic care nu se mai lipeste de degete.
Acoperim si lasam la dospit la loc cald ferit de curenti de aer, aprox 40-50 min.
Dupa ce a dospit impartim aluatul in 4 parti egale. Fiecare parte o impartime in cate alte trei parti egale. Cu mainile unse cu ulei formam pe masa de lucru unsa cu putin ulei, cate 3 suluri pe care le impletim pe rand.
Lasam impletiturile sa dospeasca inca 15-20 minute timp in care pregatim apa in care urmeaza a fi scufundate.
Intr-un vas cu diametrul mai mare cat sa incapa impletiturile, punem 2 l de apa cu sarea si bicarbonatul. Cand incepe apa sa fiarba punem pe rand impletitele noastre si lasam in apa aprox 30 secunde. Le scoatem cu o paleta direct in tava tapetata cu hartie de copt. Presaram deasupra sare grunjoasa.
Dam tava la cuptorul preincalzit la 200 de grade timp de aprox 20-25 minute pana se rumenesc frumos.
Scoatem din cuptor si asezam impletiturile pe un prosop pana se racesc si se pot servi.

miercuri, 20 februarie 2013

Salata de ton cu fasole boabe

Acu cateva zile am mancat la cineva si tare mult mi-a placut. Asa ca iata ca am facut-o si eu doar ca am folosit fasole rosie in loc de alba cum era salata respectiva. Oricum e la fel de buna si merge perfect pentru o cina sau ca aperitiv servit langa alte aperitive.
Avem nevoie de:
o cutie conserva ton bucati in ulei
o cutie fasole boabe (240 gr net)
o ceapa rosie
1 lingura ulei de masline
zeama de la 1/2 lamaie mica
sare si piper dupa gust
Turnam tonul intr-un bol si cu o furculita zdrobim bine.
Adaugam uleiul de masline, ceapa tocata marunt si zeama de lamaie si amestecam.
Scurgem boabele de fasole de sucul din conserva si spalam bine de repetate ori pana boabele sunt curate si nu se mai coloreaza apa.
Amestecam boabele de fasole cu pasta de ton si adaugam sare si piper dupa gust.
Servim cu paine prajita.

luni, 18 februarie 2013

Crostata cu piersici si caise

Cum va mai ziceam, iubesc tartele cu fructe si daca ar fi numai dupa mine as face saptamanal cate una. Aceste tarte sunt foarte light si merg de minune dimineata langa o cana de cafea. 
Avem nevoie de:
125 gr unt
1 ou
1 lingura zahar
un varf de cutit sare
coaja de la 1/2 portocala
3 linguri suc de portocala
1/2 lingurita bicarbonat
200 gr faina
Umplutura:
4 linguri gem de caise
250 gr caise
200 gr piersici de gradina 
1 lingura zahar
1 plic zahar vanilat 
o lingurita rasa scortisoara
Pentru uns: o lingurita un topit si putin zahar 
Pregatim mai intai aluatul in felul urmator: frecam untul cu zaharul si un varf de sare, adaugam oul batut si coaja de portocala si bicarbonatul stins in sucul de portocala. Adaugam apoi treptat faina amestecand pana incorporam cam jumatate din cantitate, apoi turnam compozitia pe masa de lucru tapetata cu multa faina si framantam cu mana pana incorporam si restul de faina.
Invelim aluatul in folie alimentara si dam la frigider timp de o ora.
Scoatem din frigider si pe masa tapetata cu faina intindem o foaie rotunda putin mai mare decat forma rotunda in care urmeaza a fi  pusa.
Tava o tapetam cu hartie de copt si asezam aluatul in tava lasand marginile in afara.
Ungem aluatul cu gem apoi asezam fructele decongelate si decojite ( daca sunt decongelate se ia foarte usor coaja). Eu am asezat pe margini piersicile mici si apoi caisele feliate.
Presaram deasupra fructelor un plic de zahar vanilat, o lingura rasa de zahar si scortisoara. 
Tragem marginile aluatului peste fructe si ungem cu unt topit presarand deasupra putin zahar.
Dam la cuptorul preincalzit la 175 de grade timp de 35 minute, aluatul trebuie sa fie rumenit frumos.
Scoatem din cuptor, lasam sa se raceasca usor si optional presaram putin zahar pudra peste fructe.
Va recomand din suflet acest desert gustos si aromat. 

Torturi Valentine 2013

Torturile sunt facute cu blat de cacao si mousse de ciocolata, ornate cu frisca si ciocolata.
Reteta de baza o puteti vedea aici:  Tort cu mousse de ciocolata .

duminică, 17 februarie 2013

Prajitura cu budinca si capsuni

Un desert foarte rapid si simplu de facut cu blat de cacao, budinca de frisca si capsuni de la congelator. Usor, pufos si gustos. 
Avem nevoie de:
Blat:
- 3 oua
- 4 linguri zahar
- 7 linguri faina
- 2 linguri cacao
- 8 linguri ulei
- 8 linguri lapte
- 1 lingurita praf de copt
- un varf cutit sare
Umplutura:
- un plic praf de budinca cu gust de frisca
- 400 ml lapte
- 2 linguri zahar
- capsuni
- zahar pudra pentru pudrat
Mai intai pregatim budinca conform instructiunilor de pe plic. Lasam la racit pana pregatim blatul.
Mixam albusurile spuma cu un varf de sare. Adaugam zaharul si mixam 2-3 minute apoi adaugam pe rand galbenusurile, uleiul si laptele, mixand dupa fiecare. La final incorporam faina amestecata cu praful de copt si praful de cacao, folosind o spatula si amestecand usor.
Turnam compozitia intr-o forma de aprox 22 cm (eu al folosit o forma floare de silicon).
Cu un pos sau o seringa pentru ornat punem budinca peste blat de jur imprejur alternad cu cate un rand de capsuni (vezi poza).
Dam la cuptorul preincalzit la 175 de grade timp de 35 de minute sau pana trece testul scobitorii.
Scoatem din cuptor si lasam sa se raceasca putin apoi scoatem din tava, asezam pe o farfurie si pudram cu zahar pudra.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...