Bun venit pe blogul meu! Mancaruri simple si usoare pe gustul tuturor...
Nu detin multe secrete ale bucatariei, insa imi place sa gatesc si fac totul cu pasiune. De altfel singurul meu secret cand gatesc este pasiunea cu care fac si cea mai simpla mancare.
Pofta buna orice alegeti sa gatiti din cele prezentate de mine mai jos!
Se afișează postările cu eticheta Prajituri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Prajituri. Afișați toate postările

marți, 6 ianuarie 2015

Negresa cu ciocolata, cafea si alune

Cred ca e prima data, de cand am blogul, ca nu postez o reteta de tort de ziua mea. Dar nu cred ca va suparati prea tare  :), mai ales ca va promit ca o sa urmeze si un tort zilele urmatoare, iar pana atunci si voi si eu trebuie sa ne multumim cu o reteta de negresa gustoasa, cu ciocolata, cafea si alune. O combinatie reusita pentru un desert destul de rapid si bun. 
Facuta la ceas de seara nici pozele nu sunt prea reusite si nici nu arata festiv, dar hai sa nu mai fiu asa carcotasa si sa ma multumesc ca am reusit sa imi fac ceva bun.
In rest, vreau sa va zic ca imi doresc inainte de toate multa sanatate, pentru ca se pare ca in ultimii ani ma cam prinde anul nou si ziua mea cu raceala si nu imi place deloc. Deci sanatate multa si mie si voua tuturor celor care imi treceti pragul zi de zi.
Avem nevoie de:

  • 1/2 pachet unt nesarat / 125 gr (80% grasime)
  • 7 linguri zahar
  • 3 oua
  • 120 gr faina
  • 1 lingura cacao
  • 1 lingura cafea neagra macinata
  • 1 lingurita praf de copt
  • un varf de lingurita bicarbonat de sodiu
  • 120 gr ciocolata cu lapte 
  • un varf de cutit sare
  • Glazura:
  • 180 gr ciocolata cu lapte
  • 2 lingurite unt nesarat
  • 4 linguri alune 
  • Intr-un bol mixam untul la temperatura camerei cu un varf de sare si cu zaharul. Adaugam ouale pe rand si mixam dupa fiecare.
  • Separat intr-un bol amestecam faina, cacaua, cafeaua, praful de copt si bicarbonatul. Treptat adaugam din amestecul de ingrediente uscate peste mixul de unt cu oua.
  • Ciocolata o topim pe baie de aburi si o incorporam la final mixand din nou cu mixerul pe treapta 1.
  • Ungem o tava cu putin ulei si tapetam cu hartie de copt. 
  • Turnam compozitia in tava, nivelam cu o spatula si dam tava la cuptorul preincalzit la 170 de grade timp de 35 de minute, ultimele 15 minute reducand temperatura la 160 de grade.
  • Scoatem tava din cuptor si dupa ce s-a racit scoatem prajitura pe un platou.
  • Topim ciocolata impreuna cu untul pe baie de aburi si ungem prajitura cu aceasta glazura. 

Peste glazura presaram alune tocate (se pot si praji inainte).
Prajitura se poate felia si servi imediat dupa ce glazura s-a intarit. 
O zi minunata sa aveti si voi si eu :) 

joi, 6 noiembrie 2014

Prajitura Dobos


Recunosc ca nu prea mancam prajitura sau tort Dobos din comert pentru ca mi se parea crema mult prea dulce si gretoasa insa cu cea facuta acasa e alta poveste si pot si eu gusta si manca chiar o felie intreaga. 
Mai am pe blog o reteta pentru un tort micut Dobos, cu siguranta l-ati observat :). Nu am modificat multe dar cantitatile sunt altele iar de data aceasta spre fericirea mea nu am facut 6 foi separat ci din doua ture am terminat treaba. O sa vedeti mai jos despre ce vorbesc.
Chiar daca o sa va ia ceva vreme pentru a face aceasta prajitura, eu zic ca merita sa o incercati macar o data, e DELICIOASA :) 
Nu ma prea laud cu aspectul Dobos-ului meu, dar nici nu a contat pentru ca a fost pe placul tuturor.
Avem nevoie de
  • Pentru foi
  • 6 oua
  • un praf de sare
  • 120 gr zahar 
  • 120 gr faina
  • 40 gr unt
  • Crema
  • 3 oua
  • 200 gr zahar 
  • 2 plicuri zahar vanilat
  • 150 gr ciocolata neagra
  • 1 + 1/2 ling. unt
  • 250 gr unt 82% grasime, nesarat 
  • 2 linguri cacao
  • 2 linguri zahar pudra 
  • Caramel 
  • 100 gr zahar 
  • Intr-un bol mixam albusurile cu un varf de sare. Adaugam zaharul si mixam pana se intareste. Galbenusurile le frecam cu untul topit si racit si le adaugam peste spuma. La final incorporam faina folosind o spatula si amestecand cu miscari usoare sa nu se lasa spuma. 
  • Din aceasta compozitie coacem pe rand doua foi in tava mare de la aragaz, tapetata pe fund cu hartie de copt. Lasam la cuptor 12-15 minute la 175 de grade.
  • Foile le scoatem din tava si le indepartam hartia de copt. Daca s-au racit complet, le punem una peste alta si la taiem in trei. Si asa am obtinut 6 foi cate avem nevoie pentru Dobos.
Crema:
  • Intr-un vas rezistent la caldura amestecam ouale cu zaharul si zaharul vanilat si punem pe baie de aburi amestecand pana se topeste zaharul. Luam de pe foc si mixam cu mixerul.
  • Separat intr-un alt vas punem ciocolata rupta bucatele impreuna cu o lingura de unt si o topim pe baie de aburi. Lasam sa se raceasca putin (cat sa nu fie fierbinte) apoi o adaugam treptat peste compozitia de oua mixand de fiecare data.
  • Intr-un bol mixam untul cu zaharul pudra si cu cacaoa pana devine foarte cremos.  La final impreunam cele doua compozitii adaugand din crema de ciocolata, cate putin, la crema de unt. 
Asamblare:
  • Asezam pe un platou pima foaie si o ungem cu crema, apoi procedam la fel cu restul de 4 foi. In total 5 foi pt. ca una vine unsa cu caramel. 
  • Ungem tot tortul cu crema si deasupra facem 16 moturi (8 pe o parte si 8 pe cealalta de-a lungul prajiturii) peste care urmeaza sa vina asezate feliile cu caramel.
  • Pentru caramel punem vasul cu zaharul pe foc si lasam sa se caramelizeze. Zaharul trebuie sa fie complet topit dar atentie sa nu fie ars.  Foaia de blat o taiem 4 (o sa fie mai usor de manevrat) si ungem pe rand cele 4 bucati cu caramel si fiecare bucata vine taiata in 4 cu un cutit trecut prin unt. 
  • Asezam pe rand cele 16 felii cu caramel peste moturile cu crema.
  • Dam tortul la frigider 2-3 ore inainte de a-l servi.
Feliem cu un cutit trecut inainte prin apa calda. 
Sa aveti pofta si mai ales chef si rabdare sa faceti si voi aceasta bunatate. 

vineri, 3 octombrie 2014

Rulada cu ciocolata

 O rulada frumoasa si gustoasa, ideala pentru o duminica in familie sau cand se anunta musafiri. Cu siguranta toata lumea o sa fie incantata de acest desert ciocolatos. 
Avem nevoie de:
  • Blat:
  • 6 oua
  • 6 linguri zahar
  • 6 linguri faina
  • 1 lingurita praf de copt
  • Crema:
  • 200 ml smantana pentru frisca
  • 2-3 linguri de zahar
  • 100 gr ciocolata Milka cu stafide si alune
  • 100 gr ciocolata simpla 40% cacao
  • Glazura:
  • 100 gr ciocolata cu lapte
  • 1 lingura unt
  • 2 linguri lapte
  • Pregatim mai intai crema:
  • Intr-un vas amestecam smantana pentru frisca cu zaharul si punem pe foc si amestecam din cand in cand in vas pana fierbe.
  • Luam de pe foc si adaugam ciocolata facuta bucatele, amestecand pana se topeste ciocolata. Lasam 10-15 minute sa ajunga la temp. camerei, apoi tinem vasul la frigider pana pregatim blatul pentru rulada. 
  • Blat: 
  • Mixam albusurile spuma cu un varf de sare, adaugam zaharul si mixam 2-3 minute pe treapta cea mai ridicata. 
  • Adaugam galbenusurile mixand in continuare iar la final incorporam faina amestecata cu praful de copt folosind o spatula si facand miscari rotative usoare pentru a nu se lasa spuma.
  • Turnam compozitia in tava mare de la cuptor, tapetata cu hartie de copt si dam tava la cuptorul preincalzit la 170 de grade timp de 20-25 min.
  • Scoatem din cuptor si asezam rulada (cu hartie cu tot) intr-un prosop de bucatarie curat si umed. Rulam cu grija si lasam sa se raceasca.
  • Dupa ce s-a racit desfacem rulada din prosop si indepartam foaia de copt.  
  • Scoatem crema din frigider si o mixam pana devine spumoasa.
  • Intindem crema pe toata suprafata blatului apoi rulam.
  • Rulada o pastram in prosopul umed la frigider timp de aprox 30 de minute.
  • Pentru glazura topim ciocolata impreuna cu untul si laptele pe baie de aburi.
  • Ungem cu glazura rulada si nivelam.
  • Dam din noua la rece minim o ora inainte de a felia si a servi.

sâmbătă, 28 iunie 2014

Prajitura cu nuca si ciocolata

   Am facut  din nou o prajitura super gustoasa la aparatul minunat Multicooker de la Philips  . Datorita celor de la Philips si minunatului site culinar Gustos.ro, am ocazia sa testez functiile aparatului acesta atat de util pentru orice gospodina. De la aperitive, supe sau ciorbe si feluri principale pana la deserturi delicioase, acest aparat isi face treaba mai mult decat perfect. In plus economisesc o gramada de timp pana el isi face treaba.  
Sa revin si la prajitura mea: contine nuci, ciocolata si rom. De fapt e un fel de chec doar ca are forma rotunda. 
  O bunatate care trebuie servita alaturi de o cafea dimineata la micul dejun, asa garantez si ca nu ingrasa :). 
  Puteti sa o incercati si voi fie ca folositi acest aparat minunat fie in tava normala la aragaz. Desi acu vara e chiar un avantaj minunat ca nu trebuie sa incalzesc cuptorul pentru a face un desert bun. 

Avem nevoie de:

  • 3 oua
  • 120 gr zahar
  • 100 ml ulei
  • 100 ml lapte
  • 1/2 plic praf de copt
  • 200 gr faina
  • 2 linguri cacao neagra
  • doua maini de nuci ( nu le-am cantarit)
  • 1/2 sticluta esenta de rom
  • un varf de sare
  • Glazura
  • 120 gr ciocolata cu lapte
  • 3-4 linguri frisca lichida
  • o mana de nuci taiate
  • Pentru uns tava un pic de unt
Mixam ouale intregi, in care presaram un varf de cutit de sare, cu zaharul pana se deschid la culoare si se topeste zaharul.
Turnam treptat uleiul si laptele mixand dupa fiecare.
Incorporam faina amestecata cu praful de copt si cacaoa, folosind o spatula.
Adaugam esenta de rom si nuca taiata bucatele si amestecam din nou cu spatula.
Turnam compozitia in vasul de la Multicooker uns cu putin unt.
Inchidem capacul si setam aparatul pe functia "bake" , alegem temperatura la 150 de grade si timpul de coacere 45 de minute.
Cand s-a terminat timpul de coacere, deschidem capacul dar mai lasam blatul in vas inca 10 minute fara sa oprim aparatul.

Scoatem prajitura pe un platou si bineinteles oprim si aparatul si il scoatem de priza.
Glazura:
- topim ciocolata impreuna cu frisca lichida pe baie de aburi
Intindem glazura peste prajitura si presaram deasupra nuci taiate.
Dam la frigider pana se intareste glazura, apoi feliem si servim.

vineri, 30 mai 2014

Prajitura deliciu cu nuca si caramel

 Am tot incercat de-a lungul timpului prajituri cu nuca si caramel, mai toate fiind experientele mele de care am fost destul de multumita. Insa pot sa spun cu mana pe inima ca de departe aceasta combinatie pe care am sa o prezint mai jos e cea mai reusita. Motiv pentru care a trebuit sa ii pun numele de deliciu, este prea delicioasa ca sa nu se numeasca asa.  La ora actuala, in topul prajiturilor cu crema, aceasta ocupa locul intai :) . Mi-e si frica sa o fac din nou pentru ca as manca prea mult din ea :)) 
Avem nevoie de:
  • Blat
  • 6 oua
  • 150 gr zahar
  • 4 linguri apa fierbinte 
  • 150 ml ulei
  • 150 gr faina
  • 150 gr nuca
  • 1 plic praf de copt
  • un varf de sare
  • Crema caramel
  • 1 cana zahar (o cana normala de apa)
  • 1 cana apa
  • 3 linguri faina
  • 1 ou + 3 linguri zahar
  • 125 gr unt
  • pt crema: 300 ml frisca lichida indulcita
  • pentru ornat: aprox 150 gr nuca prajita 
Blat: mixam albusurile cu un varf de sare pana devin spuma. Adaugam zaharul treptat, alternand cu apa fierbinte mixand cu mixerul la viteza mare. Adaugam apoi galbenusurile si uleiul mixand in continuare. La final adaugam, amestecand cu o spatula, faina amestecata cu praful de copt si apoi nuca macinata.
Turnam intr-o tava (aprox 25-35 cm) tapetata cu hartie de copt si dam la cuptorul preincalzit la 175 de grade timp de aprox 30 de minute. Verificam cu o scobitoare daca blatul este copt.
Scoatem din cuptor si lasam la racit.
Blatul se poate face cu o zi inainte pentru ca se taie mult mai usor a doua zi.
Nu este un blat inalt deci nu va speriati. O sa il taiati cu grija in doua sau puteti sa nu il taiati deloc si puneti direct crema peste blat.

Crema: caramelizam zaharul pana devine auriu, avand grija sa nu se arda. Turnam peste zaharul caramelizat apa (atentie!! mare la aburi) si lasam pe foc pana se topeste caramelul apoi luam de pe foc si lasam la racit.
Separat mixam oul cu cele 3 linguri de zahar, adaugam faina si apoi siropul de zahar racit.
Punem pe foc mic si amestecam pana se ingroasa si devine ca o bucinca.
Luam de pe foc si adaugam untul, amestecand pana se topeste. Lasam la racit. Din crema caramel punem deoparte 3 linguri.

Separat intr-un bol mixam frisca lichida pana incepe sa sa intareasca. Adaugam treptat din crema caramel si mixam. Obtinem o crema pufoasa cu gust de caramel.

Intr-o tigaie punem nuca taiata bucatele si o prajim avand grija sa nu se arda. 

Asamblare:
- taiem blatul in doua ( sau il lasam intreg dupa preferintele fiecaruia)
- punem trei sferturi din crema peste prima foaie si nivelam
- aseazam a doua foaie de blat si ungem cu restul de crema
- presaram deasupra nuca prajita (trebuie sa fie rece) 
- peste nuca trasam dungi cu crema caramel pastrata. Punem crema intr-o punguta pe care o gaurim si apoi trasam dungi sau stropim nuca prajita cu crema.
- dam prajitura la rece minim 2 ore inainte de a felia
Prajitura se feliaza cu un cutit cu lama subtire trecut prin apa calda inainte de fiecare taiere.
Si iata cum arata de bine feliile acestea minunate :). Blatul cu nuca, crema pufoasa, nuca prajita de deasupra si caramelul din varf ...toate acestea duc la o prajitura PERFECTA!  
Daca nu ma credeti nu va ramane decat sa incercati si voi reteta. 


vineri, 2 mai 2014

Amandine - 2014

Am deja reteta aceasta postata pe blog insa nu eram deloc multumita de cum erau pozele si m-am gandit sa revin cu varianta revizuita atat la reteta cat si la poze. 
Eu nu sunt fan deloc al acestor prajituri, nici macar nu le-am gustat daca va vine sa credeti, insa musafirii si sotul meu au fost super incantati de ele. Deci pentru iubitorii de Amandine o reteta nu foarte greu de facut dar care necesita timp, cu arome de cappuccino, crema de unt si glazura de ciocolata. Am preferat glazura de ciocolata in aceasta varianta in locul fondantului cu mult prea mult zahar dupa parerea mea.

Avem nevoie de
Blat:
6 oua

170 gr zahar
3 linguri apa 
3 linguri  ulei
3 linguri cacao
8 linguri faina
1 lingurita praf de copt 
un varf de sare
Sirop:
 250-300 ml. apa
6 linguri zahar
 4 linguri cappuccino clasic
1 sticluta esenta de rom
Crema:
250 gr unt 82% grasime (unt nesarat)
 170 gr zahar pudra
2 galbenusuri
3 linguri cacao
1 sticluta esenta de rom
Glazura
100 ml apa
100 gr zahar
200 gr ciocolata neagra 
Pt ornat: 3 linguri din crema cu 70-100 ml frisca lichida indulcita 
Blat:
Mixam albusurile spuma cu un varf de sare apoi adaugam zaharul si mixam pana se topeste zaharul adaugand, in timp ce mixam, apa. Urmeaza apoi galbenusurile si uleiul si mixam din nou. La final incorporam, folosind o spatula, faina amestecata cu cacaua si praful de copt. Incorporam cu grija si miscari usoara ca sa nu se lase spuma.
Turnam compozitia  intr-o tava tapetata cu hartie de copt (aprox 24/30 cm) si dam la cuptorul preincalzit la 175 de grade timp de 30 de minute.
Scoatem blatul din cuptor si dupa ce s-a racit il taiem in doua.

Cat timp se coace blatul putem pregati siropul. Intr-o craticioara punem la fiert: apa, zaharul si cappuccino aprox 5 min, iar la final se adauga esenta de rom. Lasam la racit. 

Crema: 
Untul (la temperatura camerei) se amesteca cu zaharul pudra. Se mixeaza pana se dizolva zaharul, dupa care se adauga galbenusurile pe rand si cacaua apoi continuam sa mixam pana obtinem o crema fina si spumoasa.

Asezam pe un platou prima jumatate de blat o insiropam cu jumatate din sirop. Ungem blatul cu crema (punand deoparte trei linguri), nivelam cu un cutit apoi asezam cealalta jumatate de blat deasupra pe care la fel o insiropam cu cantitatea de sirop ramasa.

Punem prajitura la rece timp de 2-3 ore.
Scoatem din frigider si portionam in 24 de bucati si le asezam in doua tavite.

Pregatim glazura in felul urmator: punem apa cu zaharul la fiert timp de aprox 5 minute. Luam de pe foc si adugam ciocolata facuta bucatele.
Cu o lingura luam din glazura si punem peste fiecare patrat de prajitura. Daca se intareste in timp ce ornam mai punem putin vasul deasupra focului insa nu direct pe foc ( sau pe baie de aburi)
Dam din nou prajitura la frigider pana se intareste glazura.

Pentru ornat: mixam frisca adaugand in ea crema pusa deoparte.
Cu un pos facem cate un mot deasupra fiecarei prajituri.
Ramane putina glazura pe care o punem intr-o punguta si trasam dungi subtiri peste motz si peste glazura deja intarita.

Dam din nou prajitura la rece pana o servim.
Daca va incumetati sa le faceti si voi si mai ales daca aveti musafiri, sigur o sa fie incantati.
Eu le-am pus si in hartiute ca sa arate ca cele de la cofetarie :) 

sâmbătă, 1 martie 2014

Prajitura cu nuca prajita si caramel

In aceast zi frumoasa de 1 Martie cand totul in jurul nostru prevesteste sosirea primaverii, eu va ofer un martisor dulce. Si pentru ca sunt tare darnica il ofer tuturor nu doar femeilor.
Este un desert caruia greu ii poti rezista din cauza caramelului delicios combinat cu nuca prajita.  Am folosit un blat de baza destul de simplu, farmecul consta in ce vedeti deasupra :)
Avem nevoie de
4 oua
150 gr zahar
100 gr faina
1 plic praf de budinca caramel
80 gr migdale macinate
2 linguri cacao 
100 ml ulei
100 ml cafea fierbinte
1 lingurita praf de copt
un varf de sare
Caramel:
150 gr zahar
100 ml smantana pt. frisca
80 gr unt 
2-3 maini nuca taiata si prajita 
1 lingura unt pentru uns tava
1 lingura rasa cacao pt tapetat tava
Intr-un bol mixam spuma albusurile cu un varf de sare. Separat intr-un bol mic frecam galbenusurile cu uleiul.
Peste albusurile batute spuma adaugam zaharul si mixam pana se topeste zaharul. Adaugam apoi galbenusurile frecate cu uleiul si mixam. Amestecam faina cu praful de budinca, cacaoa si praful de copt si cu o lingura adaugam treptat la compozitia de oua alternand cu cafeaua si amestecand usor cu o spatula pentru a nu se lasa spuma. La final incorporam usor migdalele macinate. Turnam compozitia intr-o tava rotunda de 24-26 cm, unsa cu unt si tapetata cu cacao. 
Dam tava la cuptorul preincalzit la 175 de grade timp de aprox 30-35 de minute. Verificam cu o scobitoare daca blatul e copt. 
In timp ce avem blatul la cuptor pregatim caramelul. Punem zaharul pe foc intr-un vas cu fundul mai gros si il lasam pana se caramelizeaza. Atentie sa nu se arda! 
Luam de pe foc si turnam smantana pentru frisca (frisca lichida neinsulcita de la Lidl folosec eu) . Punem inapoi pe foc si lasam sa se topeasca caramelul. Cand e topit de tot adaugam untul taiat cubulete si amestecam pana se topeste untul si incepe sa se ingroase putin.
Blatul scos din cuptor, dupa ce s-a racit putin il scoatem pe un platou. 
Turnam peste el aprox jumatate din cantitatea de caramel. Presaram deasupra nuca taiata si prajita, iar peste nuca cu o lingura punem restul de caramel.
Lasam prajitura la frigider 30 -60 de minute pana se intareste caramelul, apoi feliem si servim.
Blatul este pufos si usor faramicios iar pentru caramelul cu nuca eu nu am cuvinte sa va descriu cat de mult imi place. Va las imaginile, care sper sa zica mai mult decat am zis eu :) 
O primavara minunata sa aveti!!!!
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...